A început Postul Mare. Pentru al șaselea an consecutiv, CCF Moldova lansează campania socială „Rostul Postului”. Campania este o inițiativă prin care ne propunem să colectăm fonduri în sprijinul familiilor și copiilor greu încercați.
În perioada 7 martie – 23 aprilie dă mai mult Rost zilelor de Post. Cum? Ține post negru o zi, iar banii economisiți donează-i accesând cel mai mare restaurant virtual – www.rostulpostului.md.
Alege din meniul virtual mâncarea pe care ai vrea să o consumi, iar contravaloarea acesteia va ajunge în contul CCF Moldova, pentru a ajuta sute de copii.
În acest an, avem dublă responsabilitate. Urmează să colectăm fonduri care vor fi redirecționate atât pentru familiile și copiii din comunitățile sărace din țară noastră, cât și pentru copiii ucraineni, care fug din calea războiul împreună cu părinții lor.
Având dublă responsabilitate – avem nevoie de și mai multă susținere. Oamenii au nevoie de oameni, mai cu seamă în aceste timpuri grele, când numărul copiilor aflați în dificultate crește din oră în oră.
„Bucuria de a da de multe ori o depășește pe cea de a primi. Aceasta bucurie e însutită când știi câtă nevoie există. Mii de familii cu copii trec hotarul țării noastre, nu din propria alegere, dar fiind mânați de război și distrugere. În țară, alți mii de copii au nevoie de sprijin pentru a rămâne în familiile lor. Pentru noi, necazul fiecărui copil are aceeași culoare și intensitate. Azi, vei renunța la o cafea, iar acest mic sacrificiu va achita un prânz modest pentru un copil. E cea mai pură formă a iubirii de cel apropiat”, susține președinta CCF Moldova, Liliana Rotaru.
În următoarele 7 săptămâni te îndemnăm să fii alături de noi. Împreună să ajungem la cei cuprinși de disperare și necaz.
Pentru mai multe detalii accesați www.rostulpostului.md.