Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prezintă tutoriale video de pregătire pentru examenele naționale, sesiunea 2020


Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, în parteneriat cu Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, au elaborat și propun spre vizualizare tutoriale video de pregătire a elevilor claselor a IX-a și a XII-a pentru susținerea examenelor naționale de absolvire, sesiunea 2020.

Acțiunea se desfășoară în contextul suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ, conținuturile educaționale menționate fiind o resursă utilă atât pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a, cât și pentru cadrele didactice antrenate în pregătirea elevilor.

Tutorialele pot fi găsite pe site-urile oficiale ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (https://mecc.gov.md/) și Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (http://aee.edu.md/), accesând butonul Pregătire pentru examenele naționale, (https://mecc.gov.md/ro/content/examenele-nationale-2020) . Conținuturile educaționale vor fi disponibile și pe paginile de Facebook a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”

Totodată, menționăm că materialele video elaborate vor fi difuzate, de luni până vineri, de către postul public de televiziune Moldova 1, cu reluare în zilele de sâmbătă și duminică pe canalul TV Moldova 2.


4 Replies to “Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prezintă tutoriale video de pregătire pentru examenele naționale, sesiunea 2020”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *