CJI lansează cea de-a doua ediție a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”


Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează cea de-a doua ediție a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea” în rândul instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova. În acest an, concursul este anunțat pentru două categorii: I – școli în care, în anul de studii 2021-2022, disciplina opţională Educaţie pentru media este predată la cel puţin una din cele trei trepte – primară, gimnazială sau liceală; II – școli în care, în anul de studii 2021-2022, nu este predată disciplina opțională Educație pentru media.

Prima ediție a concursului s-a desfășurat în anul de studii 2020-2021, perioadă în care 12 școli au participat în competiție, având misiunea de a promova educația media în cadrul activităților școlare și extrașcolare. La final, au fost desemnați trei câștigători care au intrat în posesia unei table interactive fiecare. Ediția din acest an îşi propune să susţină şi să încurajeze în continuare eforturile profesorilor de a educa elevii în spiritul gândirii critice.

La prima etapă a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea” vor fi selectate 7 instituţii de învăţământ în care, în anul de studii 2021-2022, este predată disciplina opţională Educaţie pentru media și alte 5 instituții în care această disciplină nu este predată deocamdată.

Școlile selectate vor participa la cea de-a doua etapă a concursului, având la dispoziţie şase luni de zile, în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru a desfăşura activităţi de educaţie media.

Astfel, în școlile în care în anul 2021-2022 se predă disciplina Educație pentru media:

  • profesorii de la treapta primară vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Vreau să fiu creator de media”;
  • profesorii de la treapta gimnazială vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Comportamentul etic în online”;
  • profesorii de la treapta liceală vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Sunt sigur online”.

În școlile în care, în anul 2021-2022, nu se predă disciplina Educație pentru media, profesorii au posibilitatea să desfășoare activități de educație media în funcție de tematicile pentru care manifestă interes atât ei, cât și elevii. Manualele online de Educație pentru media pentru cele trei trepte de învățământ pot fi consultate aici.

Regulamentul concursului, în care sunt stipulate condiţiile de participare, criteriile de selectare şi cele de evaluare, precum şi alte detalii relevante pentru ambele categorii de instituții școlare, poate fi consultat aici.

Instituţiile participante în concurs vor beneficia fiecare de un suport financiar în valoare de 300 de euro pentru desfăşurarea activităţilor.

La final, fiecare instituţie va prezenta câte un portofoliu de activităţi realizat în perioada concursului. Evenimentul de prezentare a activităţilor de educaţie media ale celor 12 instituţii de învăţământ înscrise în concurs va avea loc în luna iunie 2022, la Chişinău. Fiecare participant va avea la dispoziţie 15 minute pentru a-şi prezenta portofoliul în faţa juriului.

Membrii juriului, formaţi din reprezentanţi ai CJI, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi experţi în domeniu, vor selecta drept câştigătoare două echipe din cele 7 instituţii de învăţământ participante în concurs în care, în anul de studii 2021-2022, se predă Educație pentru media și alte două echipe din cele 5 instituții școlare în care nu se predă această disciplină.

Cele patru școli câștigătoare vor fi echipate cu câte un Media Corner – un colțișor de Educație pentru media în care elevii vor avea acces la resurse de educație media. Împreună cu profesorii, elevii vor avea posibilitatea să desfășoare activități de educație media într-un spațiu confortabil și creativ. Colțișorul de Educație pentru media va fi amenajat în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).

Pentru școlile în care, în anul de studii 2021-2022, se predă Educație pentru media, dosarul de participare la prima etapă a concursului va conţine:

  1. Formularul de aplicare completat, cu semnătura directorului şi ştampila instituţiei;
  2. O scrisoare de motivare din partea profesorului/profesoarei de Educaţie pentru media care va coordona activităţile, prin care se confirmă intenţia instituţiei de a participa la concurs.

Pentru școlile în care, în anul de studii 2021-2022, nu se predă Educație pentru media, dosarul de participare la prima etapă a concursului va conţine:

  1. Formularul de aplicare completat, cu semnătura directorului şi ştampila instituţiei;
  2. O scrisoare de motivare din partea profesorului/profesoarei de Educaţie pentru media care va coordona activităţile, prin care se confirmă intenţia instituţiei de a participa la concurs.

ATENȚIE! Cele 12 echipe participante la prima ediție a concursului nu sunt eligibile pentru ediția din acest an a competiției. Totuși, în cazul în care echipele vor fi conduse de alți profesori și profesoare din cadrul celor 12 instituții, acestea vor fi eligibile.

Modul de înscriere la prima etapă a concursului:

Dosarul complet va fi expediat în format electronic până pe data de 14 octombrie 2021, pe adresa info@ijc.md, cu includere în cc a adresei comunicare@ijc.md (Mariana Tabuncic, manageră de program, CJI).

Rezultatele primei etape a concursului vor fi anunțate în cadrul Săptămânii Educaţiei Media, care se va desfășura în perioada 18-24 octombrie 2021.

Concursul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *