Cadrele didactice pot beneficia de cursuri gratuite despre relevanța învățării sau educația incluzivă.


Peste 4 000 de profesori din instituțiile de învățământ general din întreaga țară au posibilitatea să-și dezvolte competențele în cadrul celei de-a doua ediție a Programului Național „Investim în profesori”. Cursurile de formare continuă sunt gratuite și se vor desfășura în perioada aprilie – decembrie 2024.

Activitățile Programului Național „Investim în profesori” vor fi organizate atât în instituțiile de învățământ general selectate, cât și online. 

Tematicile formărilor vor răspunde necesităților actuale ale cadrelor didactice, inclusiv:
– cadrul normativ al activității cadrului didactic;
– inteligența emoțională;
– relația profesorului cu elevii și cu părinții;
– relevanța învățării;
– educația incluzivă.

Numărul total de ore alocat pentru formare este de 300 de ore, echivalentul a 10 credite profesionale la modulul Psihopedagogie. Aceste ore vor fi distribuite astfel:
75 de ore – contact direct;
100 de ore – studiu individual;
35 de ore – activitate de follow-up;
90 de ore – consiliere/mentorat pe toată perioada anului 2024.

Pentru a participa la program, managerii instituțiilor de învățământ trebuie să completeze acest formular conform structurii furnizate. Termenul-limită pentru înregistrare este 23 februarie.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, numărul minim de cadre didactice care vor fi implicate în programul de formare este de 20 de persoane per instituție. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *