Asociația Promo-LEX lansează un concurs de selectare a participantelor și participanților pentru cea de-a patra ediție a programului PromoTE – unica oportunitate de capacitare a tinerilor din Republica Moldova în domeniul drepturilor omului, democrației și activismului civic.
Pe parcursul programului, participanții obțin cunoștințe teoretice în domeniile de activitate ale Asociației Promo-LEX, precum și în domenii conexe. De asemenea, tinerii dobândesc abilități practice de analiză și sinteză, monitorizare, raportare, scriere argumentativă, dezbateri, argumentare, discurs public, prezentare publică, creare de conținut sau scriere și implementare de proiecte.
Criterii de eligibilitate
- Sunt eligibili tinerii din Republica Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani (elevi, studenți, tineri specialiști din diverse domenii, activiști civici), care manifestă interes pentru domeniile programului.
- Solicitanții trebuie să fie dispuși să învețe specificul activității de promovare și apărare a drepturilor omului, activism civic și monitorizare a proceselor democratice și să se implice în viitor în astfel de activități/domenii.
- Solicitanții trebuie să cunoască limba română cel puțin la nivel conversațional, inclusiv să dețină abilități de citire și scriere în limba română (toate activitățile programului se vor desfășura în limba română).
Ediția a patra a programului PromoTE este structurată în cinci module tematice, care cuprind domeniile de activitate ale Asociației Promo-LEX, precum și domenii conexe:
# drepturile omului, concepte generale;
# drepturile omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova;
# tortură, pedepse, tratamente inumane și/sau degradante;
# drepturile omului în sistemul penitenciar;
# discursul de ură și instigare la discriminare;
# procese electorale și democratice;
# mecanisme naționale și internaționale de apărare a drepturilor omului;
# societate civilă, activism civic și de drepturi ale omului;
# egalitate și nediscriminare;
# egalitate de gen;
# violență în bază de gen;
# libertatea întrunirilor publice;
# sistemul de azil în Republica Moldova și drepturile refugiaților;
# crime de război, crime împotriva umanității, genocid.
Activitățile programului includ:
# ateliere de instruire tematice și ateliere practice;
# vizite de studiu în cadrul organizațiilor și instituțiilor de profil;
# întâlniri informale cu profesioniști și activiști din domeniu;
# școli de vară/de toamnă tematice;
# sarcini individuale și de grup;
# creare de conținut (podcasturi, infografice, videouri scurte, postări tematice);
# participarea la activitățile curente ale Asociației Promo-LEX;
# participarea la campaniile de sensibilizare în domeniul drepturilor omului și la campaniile de educație electorală ale Asociației Promo-LEX;
# mentorat și job shadowing;
# scrierea și implementarea proiectelor de grup.
Procesul de înscriere
Persoanele care intenționează să participe, trebuie să completeze acest formular de înregistrare. Termenul-limită pentru înscriere este 28 februarie, ora 23.59.
*Formularele incomplete sau depuse după termenul-limită nu vor fi examinate.
Programul va fi livrat de către o echipă de mentori din cadrul Asociației Promo-LEX. În cadrul programului vor fi invitați specialiști și experți din afara asociației, inclusiv reprezentanți ai instituțiilor/organizațiilor naționale și internaționale. Participarea în cadrul programului este gratuită. Promo-LEX va acoperi costurile de deplasare și cazare pentru participanții din afara municipiului Chișinău, precum și alte cheltuieli aferente.
Programul va dura aproximativ un an și urmează să se desfășorare în perioada martie 2024-martie 2025. În acest interval sunt prevăzute circa 520 de ore, în care vor fi organizate ateliere de instruire, activități și sarcini practice, mentorat și proiecte de grup. Activitățile vor fi organizate aproximativ șase zile pe lună.
Activitățile de bază din cadrul programului vor avea loc la sediul Asociației Promo-LEX, situat pe strada Mitropolit Petru Movilă 23/13 din Chișinău. Unele instruiri vor fi organizate și în afara capitalei. Programul se va desfășura cu prezența fizică a participanților.
Evaluarea și selectarea participanților
#1. Etapa I: evaluarea formularelor de înscriere.
#2. Etapa a II-a: interviul (prezență fizică sau online).
*La interviu vor fi invitate doar persoanele preselectate în baza rezultatelor din etapa I.
Ce urmează după PromoTE
# Absolvenții programului vor primi certificate, care vor confirma orele și temele de instruire, precum și implicarea în activitățile asociației, după caz.
# Absolvenții programului vor deveni membri ai rețelei Alumni PromoTE și vor avea acces la activitățile și proiectele asociației, precum și la oportunitățile de angajare, voluntariat și instruire în cadrul acesteia, dar și în cadrul altor organizații și instituții de profil.
# Cunoștințele și abilitățile practice de lucru obținute în cadrul programului PromoTE vor facilita implicarea absolvenților în activități, proiecte, organizații sau instituții de apărare și promovare a drepturilor omului și a democrației.