„Nomenclatorul domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior” a fost completat cu o nouă specialitate


Guvernul a aprobat astăzi, 10 iunie modificarea „Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior”, cu includerea unei noi specialități – „Arhitectura peisajeră și amenajarea spațiilor verzi” la domeniul „Arhitectură şi dezvoltare teritorială”, precum și modificarea titlului și numărului de credite de studiu la altă specialitate din domeniul „Sănătate”  – din „Medicină preventivă” în „Sănătate publică” și micșorarea numărului de credite de studii de la 360 la 240.

Astfel, arhitecții de peisaj vor poseda nu doar competențe din domeniul proiectărilor peisajere, dar și competențe ample în biodiversitatea spațiilor verzi, în planificarea și managementul lor, în proiectarea peisajelor naturale și antropizate, de la mici grădini urbane până la mari proiecte de peisagistică.Necesitatea acestor specialiști pe piața muncii din Republica Moldova este dictată, în primul rând, de faptul că amenajarea spațiilor verzi publice și rezidențiale este tot mai necesară și solicitată în țara noastră, însă lipsește cadrul normativ de instruire în învățământul superior.

Completarea „Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior” are ca obiective de bază: eliminarea unor contradicții cu documentele europene în domeniul învățământului superior și oferirea unor standarde comune pentru formarea profesională la ciclurile universitare; oferirea unor noi specialități, în conformitate cu schimbările care se produc pe piața muncii și reformele întreprinse în viața social-economică a țării; compatibilizarea actelor de studii eliberate de către instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova cu documentele educaționale europene.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *