Ministerul Culturii, Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM) anunță lansarea campaniei de colectare a rechizitelor pentru copiii refugiați din Ucraina cu genericul „Colorăm Copilăria”.
Campania este o reacție din partea BNRM și ABRM la situația actuală, reprezentând astfel un apel de solidaritate, dar și o dovadă de implicare civică. Scopul campaniei este cel de a colecta rechizite pentru copiii refugiați din Ucraina. Acestea vor fi utilizate în cadrul unor activități de agreement pentru copii, organizate și desfășurate de către voluntarii ABRM, și donate către participanți.
Pe parcursul lunii martie vor fi colectate rechizitele și vor fi desfășurate activitățile. Cei care își doresc să doneze obiecte precum: creioane, carioci, cărți de colorat, hârtie A4, ascuțitoare, radiere, cărți în limba ucraineană, jocuri de societate pentru copii în limba engleză sau rusă, puzzle-uri sunt așteptați la Biblioteca Națională a Republicii Moldova zilnic între orele 900-1700. În holul blocului principal al instituției este amenajată o boxă.
În conformitate cu prezentul comunicat, BNRM și ABRM îndeamnă de a ne mobiliza în aceste zile grele și de a fi alături de cei care au nevoie de suport și înțelegere.
Comunitatea bibliotecarilor din Republica Moldova susține democrația, pacea și libertatea de exprimare, crează context pentru o cultură incluzivă. De asemenea, considerăm că la moment copiii necesită un sprijin emoțional, iar noi suntem dispuși să îl oferim prin activități menite să consolideze o atmosferă armonioasă.
Date de contact:
Elena PINTILEI Victoria VASILICA
Director general BNRM coordonatoare management și dezvoltare instituțională, ABRM
Tel.: (+373) 022 24 04 93 Tel.: (+373) 022 24 00 70
E-mail: elena.pintilei@bnrm.md E-mail: victoria.vasilica@abrm.md