Conferința Regională Junior Achievement Moldova


Conferința „Educația Antreprenorială – promotor al dezvoltării societății” este primul eveniment regional de acest tip organizat în Republica Moldova și este dedicat pe de o parte recunoașterii importanței actorilor publici și privați în susținerea programelor educaționale implementate de către Junior Achievement Moldova, pe de altă parte importanței schimbului de bune practici între profesori, elevi, mediul de afaceri și absolvenți a programelor JA pe segmentul promovării culturii antreprenoriale.

Pe 12 aprilie vom aduna sub același acoperiș colegi din Serbia, România, Macedonia, Albania, Belgia, Georgia și Bulgaria, experți internaționali, profesori din rețeaua JA Moldova, elevi și absolvenți ai programelor de antreprenoriat și educație economică, reprezentanți ai mediului de afaceri, donatori, ONG.

Evenimentul este organizat de către Junior Achievement Moldova în cadrul Programului ”Susținerea educației antreprenoriale în Europa și Eurasia” finanțat de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID Moldova), și în parteneriat cu JA Worldwide, JA Europe, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Academia de Studii Economice a Moldovei, Fundaţia “Familia Sturza”, StarNet, Moldova Agroindbank, Nestlé, elefant.md, Dulcinella şi Metro Cash & Carry Moldova.

Ne propunem să ieșim din tipare și să oferim participanților o experiență unică: un mix dintre activități interactive și paneluri de discuții. În cadrul celor din urmă, speakerii/vorbitorii își vor împărtăși experiența și istoriile de succes, precum și bunele practici aplicate la nivel internațional.

Pentru detalii rămâneți cu ochii pe noi. Dați going/interesat la eveniment pentru a rămâne conectați la toate noutățile noastre.

Urmează să vă anunțăm speakerii/vorbitorii, subiectele și surprizele pregătite.

Mai multe pe pagina de facebook.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *