Acum te poți alătura marii familii de lideri locali, pentru că American Spaces Moldova a dat start unei noi ediții a celui mai drag proiect al său – programul de voluntariat. De data aceasta, încurajăm tinerii din orice colț al țării să aplice, fie că ai un Spațiu American în localitatea ta sau nu.
Dacă ești interesat să devii un lider al comunității tale, ai între 16 și 21 ani și cunoști limba engleză la nivel intermediar, te așteptăm în comunitate! Alături de semenii tăi, vei beneficia de instruiri gratuite în design vizual, social media, public speaking, leadership, experiență practică în managementul evenimentelor, cât și de alte oportunități. Ca voluntar, vei crea programe inovative alături de staff-ul American Spaces Moldova și vei avea posibilitatea să creezi conținut pentru conturile noastre pe social media. La sfârșit de program, care durează șase luni, vei primi un certificat din partea Ambasadei SUA (Secția Cultură și Presă).
Cum aplici? Pentru a fi considerat un candidat „în toată legea”, trebuie să faci următorii pași până pe 23 august:
- Să completezi formularul nr.1: .
- Să completezi formularul nr.2: .
- Să ne transmiți un video de 30 sec cu un salut și motivul pentru care anume tu ar trebui să fii selectat ca voluntar, la adresa de email: amspacesmoldova@gmail.com.
Apropo, foarte multe întrebări legate de program și de modul de aplicare și-au găsit răspunsul în acest video: https://www.facebook.com/AHChisinau/videos/996002617486759/. Iar dacă vrei să afli cum a fost experiența altor voluntari în cadrul programului, poți trage o privire aici: https://www.facebook.com/AHChisinau/videos/1667060050111939/.
Ești gata de o nouă provocare?
American Spaces reprezintă o rețea globală de centre și colțișoare americane care sprijină obiectivele politicii externe a SUA, oferind locuri moderne și primitoare pentru interacțiune. Programele Spațiilor Americane sunt gratuite și deschise publicului, oferind platforme eficiente și atractive pentru interacțiuni de la persoană la persoană pe diverse teme, inclusiv educație media, dezvoltarea economică și cultura, societatea și valorile americane. În Republica Moldova există la moment patru Spații Americane: la Chișinău (America House Chisinau), Bălți (American Corner Balti), Ungheni (American Corner Ungheni) și Tiraspol (American Center Tiraspol).