Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lângă Comisia Electorală Centrală anunță apel deschis pentru persoanele care își doresc să devină traineri/formatori în domeniul electoral. Persoanele selectate vor fi instruite și evaluate de către CICDE. Ulterior, candidații evaluați pozitiv vor fi antrenați în procesul de instruire a funcționarilor electorali și a altor categorii de beneficiari. În concret, un/ o formator/-oare CICDE realizează următoarele sarcini:
– se pregătește pentru seminar;
– facilitează seminarului în conformitate cu agenda și planurile sesiunilor oferite de CICDE;
– verifică testele de evaluare și întocmește documentația necesară în vederea evaluării participanților și raportării asupra instruirii.
CRITERIILE DE SELECŢIE A TRAINERILOR/FORMATORILOR
Orice persoană interesată, care îndeplinește cumulativ următoarele CONDIŢII, poate participa la selecția pentru a fi pregătit în calitate de trainer/formator în domeniul electoral:
- Studii superioare de licență sau echivalente preferabil în unul dintre domeniile: Științe Politice, Științe administrative, Pedagogie, Educație civică, Drept sau alte domenii conexe. Studiile de masterat/doctorat se consideră un avantaj;
- Neafiliere politică;
- Abilități de comunicare eficientă cu grupuri eterogene de participanți;
- Abilități de lucru în echipă și independent;
- Responsabilitate, flexibilitate, punctualitate;
- Capacitatea demonstrată de a preda/ facilita în limba română / rusă;
- Abilități de lucru la calculator (Pachetul Microsoft, Outlook, Internet (inclusiv rețele sociale) etc.);
- Disponibilitate de deplasare în interiorul țării și lucru în calitate de trainer/formator;
- Disponibilitate de a participa în perioada 6-8 august 2020 la seminarul de formare de formatori în domeniul electoral care se va desfășura în mun. Chișinău;
- Disponibilitate de a pregăti tema pentru acasă (o sesiune de instruire) de a o prezenta în una din zilele de 13, 14 sau 15 august 2020.
Se vor lua în calcul următoarele avantaje
- Experiență în calitate de trainer în domeniul educației civice și electorale, alegeri etc (se va indica nr. de ore de facilitare);
- Cursuri de formare în domeniul instruirii/calificare profesională;
- Activitatea anterioară în calitate de membru al consiliului electoral de circumscripție, biroului electoral al secției de votare, reprezentant al concurentului electoral în organele electorale sau observator național.
Pentru a aplica la poziția dată persoanele cointeresate sunt rugate să:
- expedieze CV-ul cu specificarea a 3 persoane de referință și a datelor de contact, inclusiv e-mail. La CV se vor anexa copii de pe diplomele de studii (licență, master, doctorat) și certificatele care atestă formarea în domeniul instruirii și calificării profesionale, după caz;
- expedieze scrisoarea de motivare din care să reiasă:
- experiența deținută (număr de ore facilitate, activitate în organele electorale etc.)
- întrunirea competențelor solicitate cu exemple relevante (pct. 2-7 din CRITERIILE DE SELECŢIE A TRAINERILOR)
- confirmarea disponibilității indicată la pct. 8-10 din CRITERIILE DE SELECŢIE A TRAINERILOR
- motivarea pentru aplicarea la concurs.
Dosarul va fi expediat prin e-mail la adresa info@cicde.md În titlul mesajului se va indica „Formare formatori CICDE 2020”.
PROCEDURA DE SELECȚIE
Selecția formatorilor se va realiza în două etape:
- Evaluarea dosarelor depuse. Se va lua în considerare întrunirea condițiilor de calificare la concurs. Doar candidații/ candidatele selectați/-te vor fi contactați/-te.
- Participarea la seminarul de formare a formatorilor și obținerea calificativului „admis” în urma evaluării cunoștințelor teoretice în cadrul unui test de evaluare inițială (pentru pregătire consultați sursele bibliografice), a implicării active pe parcursul instruirii și a abilităților practice demonstrate în cadrul evaluării individuale.
Selecția se va realiza cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței și cu luarea în considerație a specificului domeniului de activitate a CICDE.
Important: Limba de comunicare în cadrul instruirii: româna.
Participarea în cadrul trainingului este gratuită. Alimentația și materialele de instruire sunt oferite de către organizatori. Orice alte cheltuieli legate de cazare, transport etc. sunt de responsabilitatea exclusivă a participanților.
CONDIȚIILE DE ANGAJARE ÎN CALITATE DE FORMATOR ȘI REMUNERAREA MUNCII PRESTATE
Colaborarea cu CICDE se realizează în baza contractelor de prestări-servicii.
Remunerarea pentru munca prestată se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și constituie 90 lei/oră calculat (brut). Pentru deținătorii titlului de doctor în științe tariful este de 100 lei/ora calculat (brut).
BIBLIOGRAFIE
Lista Bibliografiei pentru ToT http://cicde.md/media/files/files/lista_bibliografic___pentru_tot_8268375.pdf
Glosar de Termeni Electorali http://cicde.md/media/files/files/glossar_de_termeni_electorali_cc__1__4847421.pdf
TERMEN LIMITĂ pentru depunerea dosarelor: 31 iulie 2020, ora 16:00.
PERSOANĂ DE CONTACT:
Marcela Roșca, e-mail: marcela.rosca@cicde.md, tel.:068818086.
Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lângă Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova este o instituție publică, creată de CEC în conformitate cu art. 27 din Codul Electoral în scopul instruirii și calificării funcționarilor electorali, precum și a altor subiecți implicați în procesul electoral din Republica Moldova.