Cadrele didactice care predau elevilor cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani, participante la programul eTwinning, sunt invitate să se înscrie la seminarul internațional eTwinning ” ”Participarea democratică” care va avea loc în perioada 12-14 decembrie 2019, la Helsinki, Finlanda.
Scopul seminarului este de
- a împărtăși experiența de colaborare în cadrul proiectelor eTwinning precum și exemplele de bune practici;
- a se familiariza cu metode pedagogice axate pe incluziune, libertatea de exprimare și dialogul democratic guvernat de deschidere, responsabilitate, eficiență și coerență;
- a găsi parteneri și stabili parteneriate educaționale prin fondarea proiectelor eTwinning cu țările membre ale comunității eTwinning;
- a dezvolta și consolida competențele de colaborare prin organizarea atelierelor diferențiate de lucru în funcție de nivel începător sau avansat.
Criterii de selecție
Candidatul trebuie:
- să fie membru al comunității eTwinning;
- să activeze în învățământul preuniversitar, cu predare la elevii cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani;
- să cunoască limba engleză nivel de comunicare (limba engleză va fi limba de comunicare a evenimentului);
- să aibă experiență în implementarea de parteneriate educaționale online și de dezvoltare a proiectelor educaționale;
- să posede competențe de utilizare a TIC;
- să nu fi beneficiat de o altă finanțare pentru evenimente europene eTwinning în ultimii 3 ani;
- să fie deschis pentru colaborare prin fondarea și implementarea unui proiect în parteneriat cu cadrele didactice din țările membre ale comunității eTwinning.
Cadrele didactice, eligibile și interesate să participe, sunt invitate să completeze formularul de aplicare.
Termen limită de aplicare: 21 octombrie 2019, ora 12:00
Numărul de locuri pentru Republica Moldova este limitat.
Costurile de participare la eveniment, inclusiv cele de călătorie tur-retur, sunt acoperite de către Biroul Național eTwinning Moldova- Universitatea Tehnică a Moldovei din sursele acordate pentru programul eTwinning de către Comisia Europeană și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
Cadrele didactice selectate vor fi contactate la numărul de telefon și prin emailul specificate în formular.
Rezultatele selecției vor fi anunțate prin intermediul site-ului http://e-twinning.utm.md/