Sute de liceeni aderă la proiectul „Student pentru o zi la UTM”


Chiar dacă mai e timp până la BAC, cu atât mai mult până la Admitere, liceenii ar putea să „guste” de pe acum din savoarea vieții de student. În cazul în care îți dorești să faci o carieră în inginerie și alegerea ta este UTM, ai putea chiar azi să-ți vezi împlinit acest vis!

Lansat acum câțiva ani de UTM, proiectul „Student pentru o zi” este solicitat de sute de tineri din toate localitățile republicii. Singura condiție e  înscrierea prealabilă pe https://utm.md/admiterea/student.

Astăzi primii peste o sută de elevi din toate localitățile republicii au devenit deja studenți ai UTM – pentru o zi. Dar ce zi ! Câte bucurii și impresii de neuitat a putut să le ofere!

Întâmpinați cu tradiționala urare de bun venit și însoțiți de către decani, profesori și specialiști ai Centrului Universitar de Informare şi Ghidare în Carieră, liceenii au avut posibilitatea să viziteze toate cele nouă facultăți ale UTM, sălile de studii, laboratoarele didactice, au aflat cum arată orarul universitar, cât durează orele de curs, unde e cantina, biblioteca, campusurile sportive, cum sunt dotate căminele. De asemenea, au vizitat centrele de excelentă TEKWILL, ZIPhouse, Centrul Național de Tehnologii Spațiale. Au avut ocazia să vadă și mostra primului satelit artificial al RM,  să scruteze universul cosmic la Observatorul Astronomic, să admire exponatele din parcul-muzeu al tehnicii în aer liber al UTM, iar ca fapt divers au avut posibilitatea să facă o excursie și la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Întreținându-se cu studenții actuali, s-au interesat cu ce se ocupă aceștia în timpul liber, cum își croiesc timp pentru cercurile de creație tehnică, activitate artistică, fanfara, ansamblul de dans, secțiile sportive. Altfel zis, UTM i-a primit cu brațele deschise, iar impresiile au fost pe măsură.

Dacă îți dorești să devii și tu student al UTM, ai putea să faci chiar acum primul pas. În anul curent, cca 600 de liceeni au aderat deja la acest proiect. Înregistrarea prealabilă continuă până pe 15 aprilie 2019.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *