Proiectul „SuperCoders” revine! Înscrie școala ta în competiție și câștigă cinci laptopuri


Cel mai grandios proiect de coding din Moldova, Orange #SuperCoders, vine în localitatea ta. Prin programare poți să construiești lumi noi, să dai frâu liber imaginației și să descoperi oportunitățile nemărginite de învățare pe care ți le oferă tehnologia. Programul #Supercoders, lansat de Orange Moldova, a ajuns la cea de-a V-a ediție.

Acesta este gândit pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani, care au crescut cu acces zi de zi la tehnologie și au deprins intuitiv cum să o folosească. Mai mult decât simpli consumatori, prin învățarea limbajelor mai simple de programare aceștia se pot transforma în creatori de noi universuri, în lideri care au viziunea proiectului pe care și-l doresc. Aceasta este puterea #SuperCoders.

La ediția din acest an sunt așteptați 600 de elevi din 30 de școli din zonele rurale ale țării, cu excepția celor din suburbiile municipiului Chișinău și din regiunea transnistreană. Înscrierea în proiect poate fi făcută prin completarea acestui formular, câștigători fiind desemnați după principiul primul venit – primul servit.

Trăiește aventura digitală împreună cu elevii

Elevii  vor învăța conceptele de bază de programare Scratch, tehnica drag&drop şi vor dezvolta propriile proiecte, cum ar fi jocuri sau animații. Atelierele de coding vor fi ghidate de 30 de profesori.

Prin acest proiect grandios Orange își propune să contribuie la educația digitală a tinerei generații și să dezvolte abilități pentru o educație de calitate. La #SuperCoders, copiii învață cum să folosească timpul petrecut la calculator în mod util, iar programarea se transformă într-o adevărată aventură digitală. Ei pot crea jocuri, animații scurte prin care asamblează segmente logice și „dau viață” personajelor.

Cum participi la #SuperCoders

Pentru a te înscrie în proiect completează Formularul de participare până pe 30 noiembrie 2020. Școlile care se vor inscrie în proiect vor delega câte un profesor care în data de 5 decembrie va beneficia de o instruire susținută de către voluntarii Orange. 

Ulterior, pe 12 decembrie, profesorii vor organiza 30 de ateliere concomitent în școlile lor. Aceste activități sunt extrem de instructive, deoarece dezvoltă gândirea logică, creativitatea, precum și deprinderea de a lucra în echipă.

Tombola cu 3 seturi a câte 5 laptopuri

Cele 30 de școli participante la această ediție vor fi înscrise în tombolă. Aceasta se va desfășura online pe 17 decembrie și va putea fi urmărită live pe www.privesc.eu , pagina de Facebook a Orange Moldova și a Centrului de Informații Universitare.

Proiectul este implementat de Centrul de Informații Universitare, cu suportul financiar integral al Orange Moldova.

Mai multe informaţii despre regulamentul programului,condițiile de participare la tombolăși alte detalii organizatorice accesezi pe www.eac.md/ro . 

Despre #SuperCoders

#SuperCoders este un proiect internaţional, dezvoltat de Grupul Orange, începând cu anul 2014. Proiectul reprezintă un eveniment internaţional desfăşurat în 17 state în care este prezent Grupul Orange: Belgia, Franța, Niger, Botswana, India, Polonia, Camerun, Italia, România, Coasta de Fildeș, Mali, Senegal, Egipt, Maroc, Tunisia, Spania şi Moldova.

#SuperCoders a fost lansat în Republica Moldova în 2016, iar succesul acestuia a permis transformarea proiectului în unul de talie naţional. Cele patru ediții au întrunit o echipă de peste 4000 de supercoderi, 128 de profesori și peste 100 de voluntari Orange. Această iniţiativă vine să complementeze proiectul Orange Digital School cu o componentă nouă şi anume educaţie digitală pentru cei mici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *