Programul estival „Provocarea verii -2020”


Vineri, în ultima zi a lunii lui cuptor, a avut loc bilanțul celei de-a doua ediție a programului estival Provocarea verii – 2020, care s-a desfășurat pe durata lunilor iunie-iulie.

Link către „Provocarea verii -2020” – http://provocareaveriibm.tilda.ws/

Vara a fost diferită anul acesta, dar nu am putut lăsa ca pandemia să ne fure bucuria învățării și distracției de vară a utilizatorilor Bibliotecii Municipale. Programul „Provocarea verii” s-a adaptat în mod creativ pentru a asigura copiilor și familiilor lor accesul la oportunități de lectură, experiment și joc”, a declarat Mariana Harjevschi, director general, Biblioteca Municipală B.P. HASDEU.

Programul din această ediție s-a desfășurat online, având în obiectiv trei dimensiuni – lectură, joc și experiment – și s-a derulat timp de nouă săptămâni (1 iunie – 31 iulie). Elementul principal și cel mai important al actualului program Provocarea verii a fost organizarea la distanță a unui  Turnir al lecturii, la care au participat toate filialele împreună cu copiii dornici de a petrece timpul util și interesant, utilizând platforma ZOOM și alte aplicații online, incitând la lectură și întreaga familie: copiii alături de părinți, bunici, prieteni.

Turnirul lecturii s-a înscris în susținerea alfabetizării funcționale și s-a axat pe principiul continuității. Acesta s-a dovedit a fi cu adevărat o bună ocazie și oportunitate oferită cu generozitate copiilor Chișinăului. Participanții la Turnirul lecturii, care au raspuns la provocarea „reîncarcă cartela de lectură zilnică minim cu 20 min”, și au utilizat formularele de autoevaluare din Kitul cititorului (o mapă în varianta electronică completată cu: fișe de lectură, jurnal de lectură, harta lecturii, cronometrul lecturii, harta textului),pentru încurajare au primit diploma de cititor avansat și au fost distinși  copiii care au citit mai mult de 1 oră/zi; diploma de cititor selectiv a revenit celor care au lecturat 20 de min/zi, și și-au autoevaluat lectura în baza formularului din Kitul cititorului de pe platforma Provocarea verii – 2020. O diplomă cu mențiune de debutant a fost decernată celor care au lecturat 20 min /zi.

Ținând cont de situația pandemică, care a solicitat în continuare respectarea strictă a măsurilor de protecție contra infecției cu noul coronavirus, BM și-a structurat munca ad hoc, apelând masiv la comunicarea online.  În această ordine de idei, a fost creată platforma Provocarea verii – 2020 cu componentele anului: Lectură. Joc. Experiment. A fost creat acest suport metodologic care vine în ajutorul părinților, bibliotecarilor și copiilor, cu idei și exemple de petrecere a timpului frumos și util.

 Pe această platformă au fost incluse recomandări de lectură (aventură, romane polițiste, știința distractivă, povești cu morală, romane de dragoste, despre natură etc.).     Pentru a stimula curiozitatea copiilor, dezvoltarea capacității de observație și înțelegerea lumii înconjurătoare au fost plasate diverse experimente, pentru a fi exersate și în condiții de casă, împreună cu toată familia. Astfel, copiii au avut posibilitatea să studieze pe viu, să fie în contact direct cu realitatea, fiind determinaţi, în acest mod, să înveţe, să experimenteze prin descoperire.

Jocul este cel mai prezent moment din lumea copilăriei. Ținând cont de faptul că și este cea mai ușoară formă de învățare și totodată copilul se regăsește prin joc. Platforma oferă jocuri de cunoaștere pentru copii, cu activități recreative și educative pe interesul lor (jocuri pentru îmbunătățirea capacităților de citire; jocuri de îmbunătățire a capacităților de înțelegere a textului; au fost propuse și idei de jocuri în aer liber), anume jocul s-a regăsit plenar și a fost o altă provocare memorabilă în acesta vară.

Participanții actualului program estival au lecturat zilnic, s-au jucat, au experimentat în baza unor agende bine construite împreună cu bibliotecarii, cu regret doar în formatul virtual, dar, este o experiență nouă de a desfășura activități exclusiv online și pentru bibliotecari, și pentru participanți, drept soluție amiabilă în contextul crizei pandemice.

Astfel, Biblioteca Municipală, a oferit prin această inițiativă estivală online activități interesante, interactive, amuzante, originale, care sprijină jocul, învățarea, dezvoltarea social-emoțională și distracția. A fost prezentă în mediul online cu 123 fișiere încărcate, dintre care 32 videoclipuri și 53 fișiere cu jocuri.

Ajustat la realitățile pe care le suportăm la etapa actuală, având în vedere restricțiile cauzate de noul coronavirus, programul Provocarea verii – 2020, desfășurat online de Biblioteca Municipală B.P. HASDEU, a contribuit prin toate mijloacele posibile  la formarea şi consolidarea competențelor de lectură și de petrecere a timpului liber al chișinăuienilor, inclusiv la cultivarea capacităților creative prin joc și experiment, ca unul din obiectivele realizării angajamentului de dezvoltare a unei comunități inteligente.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *