OCI „Moldova Concert” a lansat proiectul „Cu dor de voi”


OCI „Moldova Concert” sub egida Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a lansat proiectul „Cu dor de voi”. Acțiunea are ca scop susținerea și promovarea artiștilor autohtoni în perioada pandemiei virusului COVID-19.

Proiectul „Cu dor de voi” adună în fiecare duminică pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac”, cei mai îndrăgiți artiști ai neamului, pentru a aduce muzica adevărată în casele spectatorilor.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a menționat că acest proiect a apărut din dorința de a alina artiștilor și spectatorilor dorul de evenimentele de calitate și muzică adevărată. „Apreciez dedicația organizatorilor și a artiștilor noștri care și în aceste condiții dificile determinate de pandemia virusului COVID-19 reușesc să aducă  în sufletele spectatorilor un strop de culoare și bucurie prin aceste minunate concerte online”, a afirmat oficialul.

Menționăm că, duminică, 21 iunie, începând cu ora 20:00, vor evolua: Formația Millenium, Natalia Munteanu, Anișoara Puică, Igor Cuciuc etc.

Concertul poate fi urmărit pe pagina de Facebook OCI „Moldova Concert” și în direct la TV Moldova 1.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *