Ministerul Educației, Culturii și Cercetării interzice exercitarea presiunilor asupra angajaților instituțiilor de învățământ, în scopul depunerii cererilor de acordare a concediilor fără plată


În scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19 și în legătură cu suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ (Ordinul nr. 292 din 10.03.2020), Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării vine cu următoarele precizări:

-angajații tuturor instituțiilor de învățământ își exercită atribuțiile de serviciu în conformitate cu programul de muncă stabilit, cu achitarea salariului de către angajator;

-administrația instituției de învățământ poate decide desfășurarea de către angajat a unor atribuții de serviciu în alt loc decât instituția de învățământ. Locul realizării activităților se va determina de către administrația instituției cu acordul angajatului prin emiterea unui ordin corespunzător;

-angajaților li se poate acorda la depunerea unei cereri concedii conform prevederilor legislației muncii;

-se interzice exercitarea presiunilor asupra angajaților, în scopul depunerii cererilor de acordare a concediilor fără plată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *