Lansare Etnoroman ”Fata cu cobza”


”Fata cu cobza” nu este doar un proiect muzical, ci unul folcloric complex prin care eu, Stela Botez, intenționez să povestesc mai multe publicului.

Cartea ce va fi lansată de Dragobete, aduce cu sine o notă de dragoste și folclor în literatura autohtonă. Etnoromanul ”Fata cu cobza” este despre oamenii din josul țării, pentru ei, dar și pentru cititorii care preferă să se delecteze cu istorii inedite de dragoste. Iubirea persistă, atât cea patriotică, cât și cea care provoacă fluturi în stomac. Personajele și povestea lor de dragoste sunt rodul imaginației mele într-un cadru rustic și autentic, care chiar a existat și există în continuare. Cine știe? Poate că există și Ion cu Ioana. Cert este că prin intermediul acestei scrieri, vreau ca cei doi să se regăsească.

Etnoromanul a trecut prin redactarea minuțioasă a lui Guzun Igor, iar coperțile inedite sunt realizate de Corneliu Comendant cu un detaliu foarte important din partea lui Vasile Botnaru.

Vă aștept cu drag la lansare! Intrare liberă!
24 februarie 2020, ora 17:30, pe str. Alexei Sciusev 93, Chișinău


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *