Lansare de carte „PRIN NORI DE LAPTE ȘI VENIN” de Nicoleta NEGRESCU


Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită la lansarea cărții „Prin nori de lapte și venin” de Nicoleta NEGRESCU, apărută recent la editura ARC.

Autoarea este o adolescentă, care relatează cititorului cum a luptat cu cea mai groaznică maladie a secolului – cancerul. „Cancerul îți schimbă radical existența. Te face să înțelegi că viața nu este deloc roză, așa cum ți-o imaginezi, ci e mult mai dură. Cancerul te obligă să te trezești la realitate și îți inspiră un alt mod de a gândi”, – relatează tânăra, descriind în detalii confruntarea permanentă cu pericolul morții.

„Cartea are 121 de pagini și e despre cum mi-a fost stabilit diagnosticul, cum am început tratamentul , cum m-am simțit și ce ar trebui să faci în timpul tratamentului. Despre prietenie și cancer….Am scris cartea atunci când duceam o luptă dură contra cronometru.”

Nimic nu este inventat în această istorie dramatică, iar confesiunile „fetei care a învins cancerul”, cum a fost supranumită Nicoleta, merită a fi cunoscute, cartea inspirând optimism și speranță la viață.

Nicoleta Negrescu s-a născut la 25 februarie 2002, s.Caracui, Hâncești. A absolvit gimnaziul din satul natal. Actualmente este elevă în clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”  din Chișinău. Desfășoară o intensă activitate de voluntariat pentru 10 proiecte în cadrul unor instituții și asociații. „Am luat decizia de a ajuta oamenii, de a salva mai multe suflete și de a face a zâmbi oamenii”.

La eveniment vor participa:

Iurie BÎRSA, director general, editura ARC;
Mircea DUMITRU, jurnalist, scriitor, editura Ancestrala;
Adrian URSU, interpret, compozitor;
Snejana ȚUGUI, redactor-șef, Unica.md;
Edward LUCACI, președintele Fundației de Binefacere Caritas Moldova;
Nadia DARIE, jurnalistă, prezentatoare;
Diana MEMEȚ, șefa Direcției administrație publică, comunicare și protocol, Consiliul Raional Orhei;
Nata BOBOC, textieră, interpretă, prezentatoare;
Veronica VĂLUȚĂ-BANTAȘ, interpretă;
Sorina SOCOLEAN, pr. de muzică, interpretă;
Damian SPINEI, interpret.

Evenimentul va avea loc la 25 septembrie 2020, ora 17.00, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *