Igor Șarov: “EU SUSȚIN ȘI VOI APĂRA PROFESORII FAȚĂ DE IMIXTIUNILE POLITICE DE ORICE FEL, DAR VĂ ÎNDEMN SĂ NU ADMITEM INGERINȚE POLITICE ÎN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT!”


Igor Șarov: DRAGI COLEGI,
EU SUSȚIN ȘI VOI APĂRA PROFESORII FAȚĂ DE IMIXTIUNILE POLITICE DE ORICE FEL, DAR VĂ ÎNDEMN SĂ NU ADMITEM INGERINȚE POLITICE ÎN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT!

➡️Voi afirma ori de câte ori este cazul: școala, ca instituție, trebuie să fie în afara luptei politice. Menirea școlii și a profesorului este să-i învețe pe copii și pe tineri materii exacte, dar și cum să fie cetățeni responsabili și patrioți ai Republicii Moldova.

➡️A fi un cetățean responsabil înseamnă, în primul rând, a respecta reguli. Reguli care necesită a fi respectate atât de profesori, ce nu vor admite propaganda în școli, cât și de politicieni care trebuie să nu instige profesorii la asemenea acțiuni incompatibile cu statutul unui cadru didactic.

➡️Menirea școlii, ca și cea a altor instituții ale statului este să-i învețe pe oameni să gândească liber, fără a îndoctrina tinerii și nici să le determine opțiunile politice.

➡️Atașamentul meu este ferm pentru aceste repere: în calitate de Ministru al Educației, Culturii și Cercetării am semnat Ordinul care vizează excluderea acțiunilor politice din școli și voi insista ca acest reper esențial să fie respectat.

➡️Este crucial să distingem latura morală de cea legală a evenimentelor relatate de presă. Din punct de vedere legislativ, profesorului îi este aplicabil Art. 135 din Codul Educației și prevederile Codului de Etică al Cadrului Didactic. Invit comunitatea educațională să respecte actele normative menționate.

➡️Ministerul a comunicat cu Șeful Direcției Învățământ Ocnița, care deja a luat măsuri și, în cadrul unei vizite la instituția de învățământ, a discutat cu administrația, sugerându-i să procedeze conform prevederilor legale (Codul Educației, Codul de Etică, Codul Muncii).

➡️Consiliul de Etică al școlii trebuie să determine, dacă cele desfășurate reprezintă o simplă expunere a unor opinii politice într-un cadru informal, eventual provocat și filmat pe ascuns, sau dacă reprezintă o încălcare a Codului de Etică privind normele de conduită în relațiile cu elevii referitor la aspectul politic în școală.

➡️Conform legislației, răspunsul Consiliului de Etică al Școlii, (pe care îl îndemn să analizeze cu toată seriozitatea acest caz), poate fi reanalizat de Consiliul de Etică al Direcției de Învățământ Ocnița, dacă părțile nu sunt de acord cu decizia Consiliului de Etică al Școlii. Cadrul legal există, el este clar și solicit aplicarea sa imediată.

➡️De îndată ce aceste acțiuni vor fi realizate, Ministerul va informa opinia publică în deplină transparență, despre rezultatul lor.

➡️Atât ca ministru, cât și în calitate de profesor și cetățean responsabil, am obligația să pun în discuție și latura morală a situației constatate. Este limpede că în perioade cu încărcătură politică mare, cum e perioada electorală, preferințele pentru o parte sau alta a spectrului politic sunt mai mari ca de obicei, dublate de inevitabila tensiune generată de pandemie și, uneori, de insistențele politicienilor. Opțiunile politice diverse, specifice sistemelor democratice, sunt firești și această diversitate este sufletul democrației.

➡️Am câștigat cu greu și uriașe sacrificii dreptul la diversitatea de opinii și trebuie să apărăm acest drept, chiar și atunci când exercitarea sa nu ne este favorabilă politic. Tot o regulă a democrației este și cea legată de misiunea esențială a celor care slujesc instituțiile statului: să facă diferența între opțiunile personale, care se exercită liber la vot sau în cadrul întrunirilor politice legale și propaganda electorală exercitată din postura de autoritate morală pe care o acordă funcția publică deținută.
Această misiune este cu atât mai importantă în cazul profesorilor cu cât ei se adresează tinerilor, fiind formatori de opinie și sunt obligați oricând și oriunde să posede un limbaj cult.

➡️Rolul ministerului, așa cum îl înțeleg eu, este să protejeze profesorii de influențe politice și din calitatea de ministru doresc să spun public că mă poziționez în apărarea și susținerea profesorilor față de ingerințele politice de orice fel.
Esența succesului în educație este să înveți din greșeli. Știm din pedagogie că simpla sancționare, fără o corectare a greșelii, nu aduce nici-un progres.

➡️Pentru a proteja profesorii și a preveni, în special pe perioada campaniilor electorale, comportamente care să atragă sancțiuni pe care să le aplicăm cu inima strânsă, solicit Consiliilor de Etică din toate școlile să informeze de îndată toate cadrele didactice despre prevederile Codului de Etică referitoare la activitățile politice în școli și să monitorizeze punerea în aplicare a acestor prevederi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *