Donează pentru fapte bune sau ce este Crowdfunding


Te-ai întrebat vreodată ce este Crowdfunding?

Crowdfundingul este o metodă modernă de a susține inițiativele și dorințele comunității prin donare și devine tot mai popular în rândul persoanelor cointeresate să facă o schimbare în societate.

Motivele pentru a dona sau ba sunt diverse, atât pentru a dona cât și pentru a nu o face. Dar, atât timp cât sunt probleme și sunt necesare resurse, noi vă invităm să donați.

În perioada iulie – decembrie 2019 Fundația pentru Educația Non-Formală desfășoară proiectul „Dezvoltarea Sustenabilității Financiare a Organizațiilor Societății Civile din Republica Moldova”.

Proiectul este organizat cu susținerea financiară a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova și are ca scop: dezvoltarea capacităților instituționale ale 20 de OSC din Republica Moldova în aplicarea unor modalități inovatoare de finanțare a activităților de bază și diversificarea surselor de finanțare, până la sfârșitul anului 2019.

În urma instruirii în cadrul proiectului, au fost lansate 10 campanii de către participanți,

reieșind din probleme comunității din care provin. Care sunt aceste probleme și unde poți dona, vezi mai jos.

Campanii de colectare de fonduri:

Calculatoare performante pentru formarea competențelor digitale ale elevilor din gimnaziul „Ion Sîrbu”

Scop: colectare de fonduri pentru achiziționarea a 11 calculatoare performante și 1 imprimantă multifuncțională.

Inițiator: Eftodi Valentina, Profesoară, Gimnaziul „Ion Sîrbu”, s. Mașcăuți, r-nul Criuleni, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici: https://sprijina.md/campaign/calculatoare-performante-pentru-formarea-competentelor-digitale-ale-elevilor-din-gimnaziul-ion-sarbu-s-mascauti-r-nul-criuleni/

2 Trotuar pentru Codru

Scop: Colectarea sumei de 376.000lei, pentru amenajarea trotuarelor în satul Dolna.

Inițiator: Elena Crîșmari, Președinte, AO „Alianța pentru Dolna”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://sprijina.md/campaign/trotuar-pentru-codru/

3 Curățăm Țipova! Amenajarea gunoiștii în s. Țipova și plantarea împrejur unui filtru natural de copaci

Scop: Amenajarea gunoiștii de la Țipova, pentru acumularea deșeurilor într-un spațiu delimitat cu un gard de plasă

Inițiator: Maria Gurscaia, Membru, AO Centrul Republican „Gutta-Club”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://sprijina.md/campaign/curatam-tipova-amenajarea-gunoistii-in-s-tipova-si-plantarea-imprejur-unui-filtru-natural-de-copaci/

4 Sală de clasă pentru copii cu nevoi speciale

Scop: amenajarea unei săli de clasă pentru copii cu nevoie speciale:

Inițiator: Losețchi Doina, Președinte, AO „Copii Ploii”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://sprijina.md/campaign/amenajarea-unei-sali-de-clasa-pentru-copii-cu-nevoi-speciale/

5 Adoptă un coleg

Scop: colectare de fonduri pentru sprijinul copiilor nevoiași în realizarea temelor pentru acasă și incluziunea socială și culturală a acestora.

Inițiator: Veronica Sîrbu, Psihopedagog, AO „Change for a better life” participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://sprijina.md/campaign/adopta-un-coleg/

6 Grădinița ,,Spicușor” din or. Criuleni are nevoie de ajutor!

Scop: dotarea sălilor de clasă cu mobilier.

Inițiator: Maria Zugravu-Calcatinge, Președinte, AO „Centrul Național de Consultanță și Executare Documentară”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://sprijina.md/campaign/gradinita-spicusor-din-or-criuleniare-nevoie-de-ajutorul-meual-tau-si-al-vostru/

7 Schimbarea rețelei electrice la azilul pentru persoane în etate și persoane cu dizabilități din com. Moscovei, r-nul Cahul

Scop: colectare de fonduri pentru Schimbarea rețelei electrice la azilul pentru persoane în etate și persoane cu dizabilități din com. Moscovei, r-nul Cahul.

Inițiator: Agnesa Grecova, Președinte, AO „Luceafărul Sudic”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  http://sprijina.md/campaign/schimbarea-retelei-electrice-la-azilul-pentru-persoane-in-etate-si-persoane-cu-dizabilitati-din-comuna-moscovei-r-nul-cahul/

8 Hartă culturală pentru Anenii Noi

Scop: colectare de fonduri pentru crearea unei hărți ale locurilor istorico-culturale ale orașului Anenii Noi.

Inițiator: Renchez Neonila, membru AO „Șansa”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://sprijina.md/campaign/o-harta-a-orasului-anenii-noi/

9 Un ascensor pentru bătrânețe ușoară

Scop: Colectare de fonduri pentru achiziționarea și instalarea unui ascensor pentru 35 de bătrâni din azilul Fălești.

Inițiator: Ana Lipsiuc, Membru, ONG „Sat-Moder”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://www.patreon.com/user?u=26513371&fbclid=IwAR0XxW-NeXtqv7jmw4wdhs7UAn7vmn7TpYEvEDv9FoGBQaEj-OIang9lVUQ

10 Copilărie fericită!

Scop: amenajarea unui teren de joacă.

Inițiator: Ana Lipsiuc, Membru, ONG „Sat-Moder”, participantă proiectul DeSFOsC.

Donează aici:  https://fundrazr.com/e1aMl0?ref=fb_88bm9c_ab_34TI7A5f7AT34TI7A5f7AT

Într-o lume unde poți fi orice, alege să fii mai bun

alături de Fundația pentru Educația Non-Formală.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *