Burse de Excelenţă pentru profesori, ediția a V-a


A fost dat start proiectului „Burse de Excelenţă pentru profesori”, ediţia 2019-2020. Proiectul are drept scop susţinerea profesorilor de informatică, matematică și fizică, care activează în gimnaziile și liceele din regiunile țării, prin oferirea, în bază de concurs, a 25 de granturi a câte 25 000 de lei, inclusiv a câte un laptop.


Fundaţia Orange Moldova, în calitate de partener al proiectului, îşi propune să promoveze angajarea și continuarea activității didactice a profesorilor de informatică, matematică și fizică în instituţii de învăţământ general din Moldova, unde se înregistrează o lipsă acută de cadre didactice, prin motivarea profesorilor din regiuni, precum și încurajarea utilizării tehnologiilor informaționale în procesul de învățământ.
Proiectul „Burse de Excelenţă pentru profesori”, ediţia 2019-2020, este organizat în parteneriat şi cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova şi susţinut de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al RM.
Condiţii de participare la proiect:
La momentul aplicării la proiect, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
1. Să fie cetăţeni şi rezidenţi ai Moldovei;
2. Să fie absolvenţi ai instituţiilor universitare, ciclul Licenţă şi/sau ciclul Masterat, la specialităţi de informatică, matematică și fizică, şi/sau altele relevante acestor domenii;
3. Să activeze în calitate de profesor de informatică, matematică sau fizică, într-o instituţie de învăţământ general din țară (gimnaziu sau liceu), cu excepţia orașului Chişinău;
4. Să fie angajați de bază, pe durată nedeterminată, în calitate de profesori de disciplinele vizate;
5. Vârsta limită a aplicanţilor să fie până la 45 de ani inclusiv.
Termen limită de aplicare – 1 noiembrie 2019, până la ora 17.00.
Formularele de aplicare și Regulamentul proiectului pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare din adresa de mai jos, sau AICI: https://www.eac.md/ro/
Dosarele de aplicare pentru concurs se vor depune personal sau pot fi transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată „Poșta Moldovei”) la adresa: Centrul de Informaţii Universitare, str. A. Puşkin 16, mun. Chişinău, MD 2012, cu mențiunea Concurs „Burse de Excelență pentru profesori”.
Dosarele expediate în format electronic (poștă electronică) nu vor fi acceptate.
Prealabil depunerii, vă rugăm să consultați Regulamentul de aplicare la proiect.
Contacte recepție: (022) 221167, (022) 221172, 068220072, email: eac@eac.md.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *