Bătălia cărților: ediția a VI-a, etapa finală


Concursul „Bătălia cărților” a ajuns la final, la cea de-a VI-a ediție, care se va derula pe parcursul a două zile.

Acesta se va desfășura online: sâmbătă, 5 decembrie, ora 11:00, competiția va încadra segmentul copii (11-14 ani), iar duminică, 6 decembrie, vor concura cititorii ce reprezintă segmentul adolescenți (15-18 ani).

Etapa finală, numită sugestiv „Convinge-mă să citesc”, constă în prezentarea unei cărți preferate din lista citită în număr de 10 cărți, aceasta realizându-se în modul cel mai ingenios și original. Finalistul va fi denumit cu cel mai demn, frumos și triumfător titlu, cel de CITITORUL ANULUI 2020.

Participanții vor fi jurizați după: originalitatea expunerii, utilizarea termenilor literari, puterea de argumentare a cărții prezentate.

Acest titlu va fi desemnat de către membrii juriului, constituit din specialiști cu o bogată experiență în desfășurarea și aprecierea unor asemenea concursuri:dr. Mariana Harjevschi, director general, BM „B.P. Hasdeu”; Maria Pilchin, șef Biblioteca Centrală, BM „B.P. Hasdeu”;Lidia Grosu, scriitoare, profesor universitar; Victoria Fonari, dr. conf., membru al Uniunii Scriitorilor din RM; Elena Butucel, director adjunct  BM „B.P. Hasdeu”.

Menționăm că începând cu luna martie, când a avut loc lansarea acestei ediții, participanții ambelor categorii de vârstă au avut de citit câte zece cărți , au completat fișa de lectură și carnetul de lectură.

Concursul are drept scop stimularea lecturii și promovarea valorilor literare în rândul copiilor și adolescenților. Etapele Concursului s-au desfășurat în perioada martie – noiembrie 2020. Evenimentul se va desfășura online, pe platforma ZOOM. Din motiv, că la concurs participă copii, link-ul nu este în acces public. Doritorii, sunt rugați să lase un mesaj la adresa: bmpromo.hasdeu@gmail.com

Adresa: bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 148
Tel./fax:  022 22 33 60 (anticamera)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *