ATELIERUL DEDICAT LECTURII CU FRUMOASE REZULTATE LA FINAL


Pe parcursul lunii noiembrie grupul de proiect format din cadrele didactice din raioanele Donduşeni-Hînceşti-Edineţ-Călăraşi a desfăşurat atelierul de creaţie „Lecturile care mi-au marcat devenire”. Şi de data aceasta participanţii din raionul Hînceşti au obţinut rezultate frumoase.

Lectura are un rol important în viața copiilor cu impact profund pentru viitorul lor și contribuie la dezvoltarea laturii estetice și morale a personalității în devenire. „Ideea concursului a plecat de la necesitatea stimulării și valorificării interesului pentru lectură în era tehnologiilor informaționale, cu precădere. În același timp, este un răspuns la necesitatea lecturilor zilnice și a prezenței Măriei Sale, CARTEA, în viața elevilor, având în vedere rolul ei în formarea generației viitoare”, a precizat pentru Curier coordonatorul principal al proiectului dl Cristian Serdeşniuc, profesor de limba şi literatura română de la Donduşeni. În calitate de parteneri de onoare atelierul dedicat lecturii i-a avut pe Luminița Cornea, scriitor – publicist, istoric și critic literar; profesor, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov şi Sebastian Chirimbu, directorul Asociația Profesorilor și Dascălilor de Pretutindenidin România. Concursul a urmărit motivarea elevilor și a cadrelor didactice pentru lectură;. formarea atitudinii conștiente față de necesitatea lecturilor sănătoase; popularizarea lecturilor în rândul comunității. Acesta a avut patru secţiuni de participare: eseu, poezie, filmuleţ şi lucrare plastică. Au participat cca 370 de elevi şi cadre didactice din Moldova şi România. Conform totalurileo la secţiunea Eseu – 133 de participanţi; Poezie – 62 de participanţi; Filmuleţ – 57 de participanţi şi la Lucrare plastică – 118 participanţi. 

Rezultatele pot fi accesate în link-urile ataşate mai jos.

📚Secțiunea ÎNREGISTRARE VIDEO:
https://docs.google.com/…/1cIRpeuibCeGmnUAPnFt4…/edit…

📚Secțiunea POEZIE:
https://docs.google.com/…/1AJhiK5Hs8O8uFvCAnasl…/edit…

📚Secțiunea ESEU:
https://docs.google.com/…/1htJCclr8giVncPVLFbZz…/edit…

📚Secțiunea LUCRARE PLASTICĂ:
https://docs.google.com/…/1hxy7tuInCn8gUbT6AM4u…/edit…

✒️Diplomele și certificatele de participare vor fi expediate începând cu data de 25.11.2020. Lucrările expediate după 20.11.2020 nu au fost acceptate.✒️Câteva precizări pentru clasament:

  1. Premiul Mare – elevii care au acumulat pe linie 10p (de la toți evaluatorii);
  2. Excelență pentru Cadrele didactice care au acumulat 10p pe linie (de la toți evaluatorii);
  3. Locul I, Locul II, Locul III, Mențiune și Diplomă de participare;
  4. Rezultatele nu pot fi contestate.

📜CELE MAI IMPRESIONANTE LUCRĂRI VOR FI PUBLICATE ÎNTR-O CULEGERE ELECTRONICĂ CU ISSN INTERNAȚIONAL.Vă mulțumim pentru participare!

A fost o frumoasă experienţă şi încercare prin care tânăra generaţie a demonstrat că încă se mai citeşte cărte astăzi. Ţara noastră va aea un frumos viitor de la generaţia împătimită de lectură.

Sergiu Ştefan, profesor

GM Bujor


One Reply to “ATELIERUL DEDICAT LECTURII CU FRUMOASE REZULTATE LA FINAL”

  1. Foarte bună și interesantă ideea organizării Atelierului consacrat promovării lecturii în rândul elevilor. Felicitări cadrelor didactice care au îmbrățișat ideea și elevilor participanți. Mă bucur că am făcut parte dintr-un grup plin de elan aparținând învățământului românesc din Republica Moldova. Sănătate și succes tuturor! Cu drag și deosebită pretuire, Luminița Cornea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *