17 studenți-doctoranzi din țară vor beneficia de Bursa de Excelență a Guvernului și Bursa nominală pentru anul 2020


11 studenți-doctoranzi din țară vor primi Bursa de Excelență a Guvernului pentru anul 2020, în valoare de 2500 de lei, iar alți șase studenți vor beneficia de Bursa nominală, care constituie 2000 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv. 

Bursele se acordă anual doctoranzilor din anii 2 și 3, care își fac studiile cu frecvență în diferite domenii și înregistrează performanțe academice deosebite. Prin nominalizarea celor mai dotați doctoranzi, Guvernul își propune să eficientizeze procesul de pregătire a cadrelor științifice și să motiveze tinerii să se încadreze în activitatea de cercetare-dezvoltare.

În total la concurs au fost depuse 23 de dosare, din cadrul a 8 instituții organizatoare de studii superioare de doctorat: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Lista studenților-doctoranzi beneficiari ai Bursei de Excelență a Guvernului și a Bursei Nominale, pentru anul 2020

Sursa: MECC.GOV.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *