100 de elevi din România se odihnesc în tabăra de vară „Luceafărul” din orașul Vadul lui Vodă


Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, și E.S. Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, au întreprins o vizită la Tabăra ,,Luceafărul” din orașul Vadul lui Vodă, care în perioada 11-21 august găzduiește un grup de 100 de elevi și profesori din județele Botoșani, Iași și Vaslui. Oficialii le-au urat bun venit și odihnă plăcută și au discutat cu aceștia despre așteptările pe care le au de la acest sejur, despre activitățile pe care le vor desfășura și primele impresii create.

Ministrul Liliana Nicolaescu-Onofrei a subliniat că această experiență este una extrem de prețioasă, mai ales din perspectiva comunicării și stabilirii de conexiuni între copiii și profesorii din Republica Moldova și România. ,,Vă îndemn să legați prietenii, să comunicați, să petreceți timpul în așa fel, ca în final să rămâneți cu amintiri de neuitat.”, a menționat ministrul.

,,Ne bucură faptul că aceste tabere de vară au devenit o tradiție, iar copii de pe ambele maluri ale Prutului au ocazia să interacționeze, să facă schimb de idei și viziuni”, a afirmat E.S. Daniel Ioniță.

Pe durata sejurului, copiii vor avea parte de un program cultural-educativ și sportiv, de dezvoltare personală, concursuri de cultură generală, proiecții de filme, excursii etc.

Totodată, menționăm că 170 de elevi din Republica Moldova cu rezultate remarcabile la învățătură; învingători ai olimpiadelor/concursurilor naționale și internaționale în anul școlar 2018 – 2019; cu aptitudini deosebite în muzică, arte plastice și sport, participă în perioada 13-20 august la tabăra de vară ,,ARC-2019”, desfășurată la Centrul de agrement din Sulina, jud. Tulcea (România).

Atât  taberele de vară ,,ARC”, cât și cele din Republica Moldova sunt organizate anual, în baza Protocolului de colaborare dintre Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi Ministerul Educaţiei Naţionale din România, pentru anii de învățământ 2016-2019.

Notă: Taberele de vară ,,ARC” sunt organizate anual de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului din România. Programul reunește elevi și tineri din țările aflate în jurul granițelor și Balcani: Republica Moldova (inclusiv localitățile din stânga Nistrului), Albania, Bulgaria, Croația, Republica Macedonia (FYROM), Serbia, Ucraina, Ungaria, precum și români din diasporă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *